Noul OSHO nu este doar despre fițe, dar și despre mâncare bună
Tomm Reviews / 8 Decembrie, 2020
Nu am fost la OSHO bar&kitchen de doi ani. Ultima vizită a fost „memorabilă”, am mâncat atunci un Tenderloin Steak și kare de vițel, care au fost absolut dezgustătoare, la fel ca și atitudinea chelnerului. Am evitat să revin pe aici în toată această perioadă. Recent am văzut pe pagina de Instagram a localului că a fost schimbat designul sălii principale. Noul look fiind semnat de Evghenii Arutin, un nume cunoscut în oraș. Cred că e un motiv oportun de a face o vizită pentru a vedea ce s-a schimbat. Încăperea s-a schimbat în proporție de 90%. Barul a dispărut complet, fiind înlocuit cu un wine-bar imens, canapele noi. Mi-au plăcut mult lustrele, tare nice și cu gust. M-a deranjat, însă, lumina slabă a acestora, pentru că nu am putut admira culorile din farfurii. În plus, nici pozele nu mi-au ieșit tare bine. Așa că să am iertare. Muzica ușoară, plăcută, dată la un volum potrivit. Am fost deservit de Sergiu, un chelner amabil, receptiv, un service impecabil. Sergiu mi-a răspuns la toate întrebările legate de dishurile comandate. Nu a știut, însă, să-mi zică care este numele bucătarului chef al localului. Încep să analizez meniul, prețurile sunt cam măricele pentru un muritor de rând. Dar, atunci când vrei să ieși în oraș și mai ai și vreo ocazie specială, cred că sunt suportabile. În special, dacă nu vii chiar extrem de flămând aici. Mai jos vedeți câteva poziții alese random din meniu: Vitello tonatto (170 gr. – 185 MDL) Scoici de mare Saint Jaques (255 gr. – 255 MDL) Pastă neagră cu caviar (160 gr. – 205 MDL) Salată verde cu portocale (200 gr. – 95 MDL) Tenderloin/ Pepper Steak (300 gr. – 300 MDL) Prăjitură din ciocolată (120 gr. – 75 MDL) Până a veni prima poziție comandată, pe masă a ajuns complimentul din partea chef-ului: cracker cu cerneală de caracatiță și mousse din carne de vită. Complimentele nu le comentez niciodată, deoarece știți și voi vorba românului „calul de dar nu se caută la dinți. Pate din ficat de pui cu foie gras, kumquat și coajă de portocală caramelizată (220 gr. – 95 MDL) Probabil, vă întrebați ce înseamnă kumquat, eu tot nu știam până a veni aici. Chelnerul Sergiu mi-a explicat că e o portocală japoneză. Are un gust foarte fain care nu seamănă cu nimic. Ce ține de ficat: farfuria arăta minunat, păcat că din cauza luminii slabe nu se văd clar culorile. Aș zice că e cel mai delicios ficat pe care l-am mâncat în ultima vreme în oraș. Foarte fin și delicat, la fel ca și foie gras. Chapeau! Până vine main course-ul cred că e soluția perfectă. Am întrebări doar la porția de pâine care e foarteee mică. Cred că nu e criză de pâine în țară Supă cremă din dovleac (300 gr. – 70 MDL) Este notată în meniu ca supă de sezon. Avem în farfurie o supă-cremă din dovleac cu spumă din cocos cu trufe marinate și busuioc. Chiar dacă sună totul atât de pompos, supa a fost mediocră. Când comanzi o supă pe timp de iarnă, te aștepți ca ea să fie fierbinte și densă. Supa servită la OSHO a fost abia călduță, nu avea textură cremoasă la care mă așteptam. Aveam în farfurie mai multă spumă, decât supă. Not impressed. Iepure cu piure de cartofi și usturoi copt (320 gr. – 205 MDL) Un iepure gătit bine cu piure de cartofi – nimic neobișnuit, însă a fost delicios. Raportul preț/calitate foarte bun. Dacă sunteți amator de carne de iepure, atunci puteți încerca fără a sta prea mult pe gânduri. Am vrut să gust și un desert. Chelnerul mi-a recomandat să încerc un desert nou, care nu a fost introdus deocamdată în meniu. Ascultați sfaturile chelnerilor iscusiți, ei știu ce spun.. Măr glazurat cu ciocolată și mousse de cașcaval dorblu (115 MDL) Descoperirea serii a fost anume acest desert. Este un desert cu surprize care te lasă să-l descoperi în pași. Învelișul exterior este din ciocolată albă, după ce îl spargi dai de un piure de măr delicios și ultima notă este dictată de un mus fin de cașcaval Dorblu. O combinație fascinantă care m-a impresionat! Mulțumesc bucătarilor! La final, am avut ocazia să fac cunoștință cu chef-ul de la Osho: Serghey Mihalachi. Recunosc că prima oară am auzit de acest bucătar. Nu a apărut în postările restaurantului de pe rețelele de socializare. Am comunicat puțin cu el, a lăsat o impresie frumoasă. Îi doresc mult succes în continuare! Mulțumesc echipei de la OSHO bar&kitchen pentru un prânz delicios și felicitări cu noua etapă din viața restaurantului!
Tomm Reviews
Salutare! Mă numesc Toma Blănaru și sunt autorul proiectului Tomm Reviews. Este primul blog din Republica Moldova, specializat în exclusivitate pe recenziile localurilor de alimentație publică de la noi din țară, și nu doar. Sper să se redeschidă cât mai curând hotarele. Nu mă poziționez ca un expert culinar sau un critic de restaurante. Sunt un simplu oaspete al restaurantelor, la fel, ca și toți cititorii mei, care sunt niște persoane în căutare continuă de noi senzații gustative! Sper că experiențele pe care le am în diverse localuri vor prinde bine și altor oameni cărora le place să mănânce gustos și să descopere locuri noi. Cu siguranță ne așteaptă multe experiențe culinare inedite! Stați cu ochii pe Tomm Reviews!
Tags